5

– Nu pot sa cred!

– Nici eu. Raspunse Lydia sec.

– Cred ca sunt un talent inascut.

– La ce? Aruncatul cu pietre in idolii adolescentelor?!

– I-ai vazut fata?! S-a uitat fix spre mine si am apucat sa zambesc, sper ca a prins ideea.

Lydia isi dadu ochii peste cap. Normal ca cea mai mare problema era daca aparuse superioara in fata cuiva.

Alessia era cu adevarat ingamfata, obsedata de control si hotarata sa obtina ce vrea –  trebuia sa o accepti cu toate astea, pentru ca era si cineva pe care te puteai baza si te-ar fi sustinut in orice ti-ai fi dorit, era o prietena adevarata si Lydia stia ca este loiala si pretuieste loialitatea la randul ei – insa in momente ca astea ar fi strans-o de gat.

Dar cum putea sa se supere intr-adevar cand vedea bucuria imensa din ochii ei. Nu se gandise, toata treaba cu premiul fusese un stres imens, poate ca din toata prostia asta macar Alessia se relaxase. Spera, pentru ca daca mai facea ceva de genul asta din nou Lydia hotari ca o va lasa singura in Paris. Nu se putea decide daca e rau pentru Alessia sau rau pentru Paris, totusi.

Ofta.

– Sa speram ca nu vei primi un ordin de restrictie.

– Crezi ca-mi stie numele?

Lydia fu cat pe ce sa zica „Nu” dar asta ar fi ranit-o. Alessia avea un orgoliu cat Empire State Building.

– Nici tu nu i-l sti pe al lui.

– Dar stiu cum arata. Stiu ca e faimos. Dupa asta pot sa-l gasesc.

– Aha. Lydia isi dadu ochii peste cap, o discutie fara sens si intra in dormitorul apartamentului scotocind dupa incarcatorul telefonului.

– Sau as putea sa strig afara tot ce stiu despre trupa aia si s-ar gasi vreo 20 de fete sa-mi dea toate informatiile. Probabil si locul pe care statea in clasa in generala.

Il baga in priza si i se deschise twitter-ul Alessiei.

– Ma asculti?! Urla ea din camera alaturata.

-Iar ai intrat de pe telefonul meu? Se numeste mobil ca sa-l iei cu tine pe al tau.

Alessia se ridica topaind de pe canapeaua inalta si veni vesela alaturi de prietena ei. Scotoci in geamantan dupa telefonul ei in timp ce Lydia apasa butonul de iesire din cont.

– Ai un mesaj.

– Ce spune? Intreba Alessia asteptand sa se conecteze la internet.

– Nu-ti citesc mesajele, daca as face-o si tu nu ai vrea asta, mi-a scoate ochii. Nu risc.

Fata isi stranse buzele nemultumita si intra ea insasi in cont.

Lydia se intoarse brusc spre ea auzind scancetul ala rasfatat pe care ajunsese sa-l cunoasca destul de bine de cand ea devenise cunoscuta.

– Ce zice?! Intreba alarmata.

– „A fost o experienta interesanta, domnisoara Myres. Sper totusi ca data viitoare vei arunca cu ceva ce nu poate produce prea multe pagube. Capul meu iti va multumi.”

Alessia ramase uitandu-se la mesaj. Isi batea joc de ea?

– Um…priveste partea buna. Stie cum te cheama! Incerca Lydia.

Alessia ii arunca o incruntatura si se prabusi cu fata in perna, mormaind.

– O SA-MI SCADA PUBLICITATEA! RAU!

– Alessia, este privat. Fata isi intoarse capul spre ea cu sprancenele ridicate.

– Aha. Stiam.

Lydia isi dadu ochii peste cap.

9 gânduri despre “5

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s