~ 5

Adela POV

Am ramas singura. Ei m-au lasat singura… Am indepartat gandul, nu. Ei plecasera pentru ca acolo era mai bine, nu din cauza mea. Noi o sa fim in continuare prieteni chiar daca nu ne mai vedem in fiecare zi.

Am simtit cum cineva ma impinge un moment mai tarziu. Am cazut o data cu cartile mele si mi-am dat seama ca lacrimile incearca sa-mi evadeze printre pleoape. Baiatul acela – nici macar nu il cunosc – zambea satisfacut.

– Hai, plangi!

Si lacrimile mi-au alunecat pe obraji acompaniate de rasetele celor din jur. Mi-am strans lucrurile cat de repede am putut si am iesit din scoala. Sunt rai, te vad mai slab si nu incearca sa te ajute, ci sa dea cu tine de pamant. Vreau sa fug, sa merg la el. Sa stiu ca nu-i pasa de ce zic ceilalti si sa stiu ca el inca e de partea mea. Ajung pe strada mea, fara sa imi pese de ce va zice invatatoarea cand nu ma va vedea in clasa, incep sa cred ca nici nu ar remarca… Dau sa ocolesc parcul, insa ii vad pe o banca  departe, ascunsi oarecum de stejarii inalti. Ma apropii incet si cu fiecare metru ii aud mai bine…si imi doresc sa ma intorc.

– De ce vine mereu la noi. Are si ea o mama, se agata de tine tot timpul.

Am asteptat raspunsul, inca sperand ca imi va lua apararea. Dar nu…

-Asa e…

Am fugit, am auzit pasii rasunandu-mi in urma si strigatul lui in urma mea. Atunci a fost prima data, la 12 ani…

3 gânduri despre “~ 5

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s