7. El si ea

Zambetul ei se largi cand vazu acel succub. Fusese atat de simplu, de-ar fi stiut ca doar atat ii trebuia sa-si recapete puterile, amintirile…sa fie din nou ea…cateva suflete si gata. Marisol revenise, era aceeasi fiinta cruda care-si priveste victima zambind cand aceasta isi da duhul. Si era mult mai simplu sa fie asa, mult mai simplu sa urasca decat sa iubeasca, mult mai simplu sa produca suferinta decat sa sufere.

Catarata pe un balcon subred din lemn, privea cum acel barbat se indeparta nepasator. Isi ascunsese aura inca de la inceput, se gandise la asta, se gandise ca el va trimite pe cineva sa verifice. Pentru ca el a castigat atunci doar prin falsitate, n-ar fi avut vreo sansa sa o invinga in alt fel, iar cei ce castiga cu minciuni stau intreaga viata in suspiciune. Iar Nathan era marcat de indoiala. Nathan stia undeva adanc in mintea sa ca ea putea inca sa ajunga la el si incerca sa-si tina departe gandul ala. Iar toata treaba asta cu succubul era dovada.

Marisol isi canaliza puterea, aparand in spatele lui, singurul zgomot de avertizare fiind respiratia-i inceata. El, totusi, nu se intoarse, iar ea impinse cu putere pumnalul de argint. Il lasa sa-i pice la picioare, apoi ii lua armele si banii.

Indoiala alimenteaza frica. Iar ea decisese ca frica e destul de cruda cat sa-i fie razbunare, Nathan isi alesese persoana gresita cu care sa se joace…

~ ~ ~ ~ ~

Fierbea in propria-i furie vazand-o. Urmarindu-i acel zambet suav in timp ce ucidea, ii oferise asta, fusese singura lui sansa si ea isi batea joc de ea. El rupsese din sine pentru a-i darui ei, el ii oferise nemurirea adevarata, iar ea o irosea.

Inchis acolo, unde nu putea face nimic, inchis in strafundurile mintii ei. Vazand-o cum actioneaza in nestire, in cautarea razbunarii.

Il durea sa creada ca facuse o gresala, ca asteptase prea mult si ca isi lasase mostenirea cuiva nedemn de ea. Nu voia sa fie asa, inca spera ca fata aceea va fi cea care va aduce totul la normal, ca isi va da seama de ce povara poarta. Spera sa nu regrete ca nu o alesese pe mama ei, aceea era o femeie responsabila, cineva capabil sa distruga ce e de distrus, sa pazeasca ce e de pazit si sa utlizeze o putere greu de obtinut, dovada ca mama ei realizase ca fiica sa a mostenit acea putere, ca fiica sa il purta pe el insusi in privire si in suflet chiar daca nu-si dadea seama.

Era o injosire, sa astepti atat de mult inchis din cauza unei pustoaice care nu constientiza ce importanta are, care nu face decat sa inrautateasca situatia, sa atraga demoni si ingeri asupra ei…sa se indragosteasca de un decazut. Acele doua cuvinte rasuna in mintea lui in fiecare zi ca o durere amortita si permanenta care sa-i aduca aminte ca nu facuse o treaba destul de buna, ca nu reusise sa o conduca pe aceasta fata dar in acelasi timp aceste ganduri ii rasunau ca un semnal ca dintr-un punct de vedere, fata aceea putea fi alegerea buna. Acea putere mentala pe care o detinuse acel copil inca de mic era ceva la care nu se asteptase. Il impiedicase pe el sa ajunga la ea dar luptase si cu atatea alte entitati care dorisera s-o atace mental desi ea nu-si daduse seama. El era blocat acolo, privind-o, urmarind-o fara s-o poata ocroti sau ajuta… sau sfatui.

13 gânduri despre “7. El si ea

  1. Pingback: Capitol!! + Lectura ~ 3 |

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s