3. Back

” Doare. E al naibii de dureros si atat de cunoscut incat nu stiu daca sa plang sau sa fiu fericita. Simt cum sunt mai aproape. Ma simt de parca as capata control asupra a ceva, dar nu stiu ce. Nu stiu ce sa astept daca reusesc sa ies de aici, nu stiu ce este „aici” dar stiu ca trebuie sa ies. Vad, simt, aud, nu stiu la ce se incadreaza acest sentiment, dar stiu, pur si simplu ca e cineva acolo care ma asteapta. Abia astept sa reusesc sa scap de aici, abia astept sa vad ce ma asteapta afara, abia astept sa nu mai fiu singura, doar cu durerea dar cu fiecare secunda se inteteste.  Ca si cum pana acum a fost latenta, am simtit-o dar acum ma cuprinde cu totul…”

Fata deschise ochii. Nu mai era in intuneric, nici nu mai era confuza. Stia cine era cel care plangea, nici nu era de mirare ce durere ii provoca, nu l-ar fi lasat nicicand sa planga in felul asta, mai ales, nu pentru ea.  Voia sa intinda mana, sa-l mangaie, sa-l ia in brate si sa-i spuna ca orice ar fi, va fi bine. Arunca o privire spre ea insasi, era palida, aproape translucida, de parca se materializase din neant, picioarele-i goale inghetau pe piatra rece, iar vantul o facea sa tremure  prin rochia subtire, rochia alba, de la tatal ei, devenise sangerie in dreptul inimii, dar nu-i pasa…

Intinse mana spre el si ii atinse doar cu degetele parul ciocolatiu si realiza ca nu crezuse, de fapt, ca va mai ajunge sa simta ceva atat de real. Degetele i se impletira in parul lui cu miscari blande iar el se opri brusc. Fata vazu cum mana i se indrepta spre sabia de la brau si nu intelesese de ce. Dar cand vazu miscarile rapide cu care o scoase din teaca se indeparta intelegand ca nu o recunoaste.

Eric simti atingerea straina si un miros pe care nu-l recunoscu: mirosul unui om, dar ceva mai dulce si totusi nu destul cat pentru o fiinta cu puteri. Isi ridica privirea de la sabia ridicata, dar stransoarea ii slabi cand intalni acei ochi aurii.

Sabia ii cazu din maini, iar Marisol se trase mai aproape ezitanta. Pana ca ea sa realizeze, Eric o ridica de pe marmura rece si isi ingropa chipul in parul ei, tinand-o in brate de parca s-ar fi putut sparge daca o punea jos. Fata zambi ii stranse camasa neagra in maini, apoi isi ridica capul de pe umarul lui si privi inca o data ochii ciocolatii inca inlacrimati. Ii sterse bland lacrimile de pe obraji iar el isi lipi usor buzele de ale ei, apoi se aseza cu ea in poala sa pe marginea acelei pietre inalte si statura imbratisati cateva momente. Ea isi plimba privirea in jur un timp. Era in padure, dar nu stia unde, nici nu-i prea pasa. In schimb ii atrase atentia numele ei scris elegant pe piatra. Intinse o mana incet si atinse usor literele.

– „Ultimul pheonix original”, citi ea cu voce tremuranda.  Eric ii studie reactia, parea pierduta si totusi de parca intelegea multe in acelasi timp.

Murise…sau nu murise…oricum ar fi fost, toata lumea credea ca murise. Zambi trist si isi ingropa fata in umarul lui. Nu stia daca sa se simta tradata, ca nimeni nu avusese destula incredere in ea, daca sa fie infuriata pentru tot ceea ce pierduse, speriata pentru ca daca a murit nu ar fi trebuit sa fie aici sau doar fericita, fiindca se intorsese.

Era destul de sigura ca nu murise, doar se presupune ca ai murit si…gata, totul s-a terminat nu mai simti nimic, nu mai poti vedea pe nimeni. Ei nu ajung in rai sau iad, ci doar dispar, ca o frunza luata de vant: nu se intorc inapoi. Nu realiza ca Eric se ridicase – cu ea cu tot – pana nu auzi maraitul scurt si nervos pe care el il scapase.

Eric incercase sa nu o sperie. Nu parea sa fii simtit mirosul de varcolac si spera sa nu realizeze ca era in pericol. Auzea pasii apasati ai lupilor apropiindu-se ea privi in aceeasi directie ca si el cu ochii mari si confuzi.

Pe el l-ar fi atacat, se presupunea ca e supusul lui Hades, dar ea? Purta mirosul unui om si aura aceea stralucitoare era atat de stearsa incat n-ar fi recunoscut-o drept pheonix. Numai varcolacii mai umblau liberi, celelalte creaturi se ascunsesera fiind prea putine sau prea slabe.

Marisol auzi vajaitul aerului in jurul ei, apoi vazu cum se indeparteaza de pamant si inchise ochii strans. Trebuia sa fie ceva familiar, facuse asta de una singura, nu avea de ce sa-i fie teama. Eric o tinea strans, n-ar fi lasat-o sa pice si chiar daca ar fi picat, din atat nu ar fi murit…si atunci de ce ii era atat de frica?

________________________________________________

Mdah, daca tot sunt acasa, why not? Oricum, nu mi se pare atat de reusit ca celelalte doua😦

4 gânduri despre “3. Back

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s