Kelley Armstrong

KELLEY ARMSTRONG este autoarea seriei de succes Women of the Otherworld, devenit bestseller New York Times. Kelley istoriseşte poveşti încă dinainte de a învăţa să scrie. Primele ei încercări aşternute pe hârtie s-au dovedit însă dezastruoase. Dacă i se cerea să scrie o poveste despre fetiţe şi păpuşi, în istorisirea ei apăreau în mod invariabil fete transformate în stafii şi păpuşi malefice, spre groaza şi disperarea profesorilor ei. Dar toate eforturile de a o convinge să creeze poveşti ,,normale? au eşuat. Astăzi, ea continuă să urzească poveşti cu stafii şi demoni şi vârcolaci, din locul special în care scrie, aflat în pivniţa casei. INVOCAREA este primul roman pentru adolescenţi scris de Kelley şi totodată primul volum din seria Forţele Răului Absolut.

Toate stim seria Fortele Raului Absolut, nu? Ei bine (desi am fost suparata ca nu a ales protagonista baiatul pe care-l voiam eu), mi-a placut foarte mult aceasta serie, pe care am pus labutele abia prin iulie anul trecut (format mic, nu cele cartonate), insa cel mai mult mi-a placut ca era originala (mai ales ca am citit dupa aceea Nu plange sub clar de luna care mi s-a parut super-cliseic), erau lucruri pe care nu le intalneai peste tot deci o admir ca nu s-a lasat prada variantei mai usoare: vampirii, care i-ar fi adus atata publicitate.

O sa revin cu profilurile personajelor din Din vina mortilor 🙂

444

Jane Austen

Da, da! Stiu ca n-am mai scris de mult, imi cer scuze, dar am fost plecata tot week-endul 🙂 Si ieri, 16.12 a fost ziua unei foarte cunoscute scriitoare pe care o admir.

Jane Austen
(1775-1817) – prozatoare engleza

A fost o romanciera engleza din perioada romantica (pre-victoriana). S-a nascut in 1775, intr-o familie cu 6 frati si o sora. In 1783, Jane, impreuna cu sora ei Cassandra, si-a inceput educatia la Oxford, urmand traditia familiei, dar mai putin de 3 ani mai tarziu ambele surori au trebuit sa se intoarca acasa, datorita situatiei financiare a familiei.

Austen a continuat sa citeasca, avand acces la intreaga biblioteca a tatalui ei, iar intre 1793 si 1795 a scris primul roman, Lady Susan.

Datorita viziunii sale asupra vietii interioare a femeilor si maiestriei ironiei, ea a devenit fara îndoiala cea mai notabila scriitoare a epocii sale, cu o influenta deosebita, chiar daca, în timpul vietii, nu a avut prea mult succes, publicand doar patru romane.

Opera ei a fost alcatuita din romane de analiza psihologica cu accente de satira sociala antiromantica si antisentimentala, evocand viata lipsita de evenimente a nobilimii de la tara. Bibliografie:

Romane

  • Sense and Sensibility (1811)
  • Pride and Prejudice (1813)
  • Mansfield Park (1814)
  • Emma (1815)
  • Northanger Abbey (1817)
  • Persuasion (1817)

Nu, nu am citit toate aceste carti, am citit Mandrie si Prejudecata si m-am indragostit de felul ei de a scrie, vreau sa spun, am citit asta inainte de Twilight cand chiar nu aveam niciun fel de atractie pentru lectura deci a fost ceva special.

P.S. Am ramas in urma, mai am o autoare pe care toate o stiti.

444

Happy B! IAAAAN!

Stiti ca azi e ziua lui Ian nu? Al nostru iubibil Ian Somerhalder face 34 – cum naiba sa arati asa la 34?! Noua tot nu ne pasa, daca el si Nina vor avea un baietel, o sa-l urmaresc pana cand o sa fie destul de mare pentru iubita!  :))

Oricuuuum:

Ian Joseph Somerhalder s-a nascut si a crescut in oraselul Covington, LA, activitatile sale din copilarile fiind diverse: canotaj, inot, pescuit, antrenarea cailor si nu in ultimul rand a facut parte din grupul de teatru de la scoala. Incurajat de mama sa, la varsta de 10 ani a inceput o cariera de model. In liceu s-a axat mai mult pe sport si scoala, lasand rolul sau de model de-o parte pana cand, cativa ani mai tarziu, a avut sansa de a urca pe podium in orase ca Paris, Milano si Londra.

La 17 ani a inceput sa studieze actoria la New York. Soarta sa a fost decisa atunci cand, in timp ce lucra ca figurant intr-o scena de club din filmul Black & White (1999), un manager l-a remarcat pe Ian Somerhalder dintr-o multime de 400 oameni si au semnat imediat pentru o reprezentatie. Fericit pentru ca a ramas in New York, isi petrece o mare parte din timpul sau studiind actoria si practicand yoga. De asemenea, ii place schiul pe apa si pe zapada, dar si echitatia.

Pe marele ecran Somerhalder a jucat recent in „Changing Hearts” (2002) impreuna cu Lauren Holly si Faye Dunaway , ” The Rules of Attraction” regizat de Roger Avary, precum si in „Anatomy of Hate Crime”. A jucat de asemenea in filmul lui Irwin Winkler ” Life as a House” impreuna cu Kevin Kline, Kristen Scott Thomas. Pentru acest rol i s-a acordat de catre Movieline Magazine premiul „Young Hollywood Awards” pentru Fresh New Face ( premiul pentru „boboci” . In plus a fost nominalizat de catre revista „People” printre cei 50 cei mai sexy barbati ai anului 2002 .
Ian Somerhalder a fost imaginea hainelor marca GUESS si a aparut in toate campaniile de toamna ale firmei timp de doi ani . El refuza sa vorbeasca de cariera lui de model . A lucrat de asemenea in campaniile publicitare ale unor designeri prestigiosi cum ar fi : Versace, Esprit si Persol .

A prezentat pentru casele de moda Calvin Klein, Dolce & Gabanna, Gucci, Versace si Guess (a fost imaginea Guess pentru doua sezoane consecutive), dar nu ii place sa vorbeasca despre cariera sa de model nevrand ca oamenii sa-l catalogheze doar ca „o alta faţă frumoasa”.

Cunoscut in special pentru rolul lui Boone Carlyle din serialul de televiziune Lost si pentru rolul lui Damon Salvatore din serialul The Vampire Diaries.

A creat fundatia Ian Somerhalder care are ca obiectiv educarea si colaborarea cu oamenii dar si proiecte cu impact pozitiv asupra mediului si a vietuitoarelor.

____________________________________________

A fost mereu perfect nu?! Ah, cine nu-l iubeste e un mare idiot (fara suparare :)) )!

444

Uituca de mine …La multi ani cu intarziere!!!

Uitati-va la mine…cu tot 10-le meu la mate am uitat ca tre’ sa scriu la Biografii ca pe 12 noiembrie s-a nascut…*suspans*…iubita noastra Richelle Mead!!! OMG, how could I fogot?! Adica…e preferata mea si toate cele…chiar trebuie sa incep sa folosesc calendarul din telefon, Google nu e de incredere.

Richelle Mead s-a nascut pe 12 noimbrie 1976.Richelle este cunoscuta ca autoarea seriilor Vampire Academy, Georgina Kincaid si Dark Swan.
Richelle s-a nascut in Michingan si acum locuieste in Seattle.

La noi in tara , Richelle este cunoscuta datorita seriilor Vampire Academy si Georgina Kincaid.
Seria Academia Vampirilor:

  • Vampire Academy
  • Frostbite
  • Shadow Kiss
  • Blood Promise
  • Spirit bound
  • Last sacrifice

Seria Dark Swan:

  • Storm Born (2008)
  • Thorn Queen (2009)
  • Iron Crowned
  • Title TBA

Georgina Kincaid:

  • Succubus Blues
  • Succubus On Top
  • Succubus Dreams
  • Succubus Heat
  • Succubus Shadows
  • Succubus Revealed

SURSA 

Bun, asta a fost copiata. Dar acum, pentru ca am declarat ca e favorita mea undeva mai sus ar trebui sa tin un mic toast (asa se scrie, nu?) cu paharul in mana ca in filme. Deci imaginati-va o bruneto-roscata micuta, cu niste tocuri cat antebratu’ :)) (iubeeeeeesc tocurile) cu un pahar din ala cu picior elegant, purtand o rochie albastra ca alea care sunt la toate petrecerile de fite din filme si vorbind cursiv si increzator pentru ca mie mi-e lene sa ma schimb din blugi si hanorac si sa dau paharul meu butucanos de suc pe cel de sampanie din nu stiu ce cristal valoros. In plus, m-as balbai groaznic.

Imi place Richelle Mead. Acum tre’ sa argumentez, nu? Ei, cu liniuta de-a -capu’ cum zicea regretatu’ meu prof de istorie (n-a murit, doar s-a pensionat, dar mi-eeeeeeee dor de el si testele lui la care copiam usor si cum zicea „Ia zi, Teodora, cum era?” si „Ia sa vedem, va duce bibilica?” sau „Celebra intrebare, de ce? Ca mergeti la mama si ii spuneti ca-ti luat nota proasta si ea va intreaba de ce.”  si  „Asa, domnisoara, vezi ca stii?” – ok, gata momentul nostalgic )

-Pai, imi place ca a reusit sa creeze o eroina pe gustul meu. Adica, nu e o micuta domnisoara in pericol, nu e o baietoasa din aia care-i ia la bataie pe toti (poate doar un pic), e ceva de mijloc. Si nici cum e Elena in TVD, mereu serioasa, pusa pe treaba. Rose si Georgina stiu sa glumeasca. Si nici nu asteapta sa fie salvate decat in ultima instanta. Adica, trebuie sa faca ele pe durele, sa-si bage ele nasu’ peste tot si sa reuseasca ele sa salveze situatia pana la urma. Ce mi-a mai placut a fost ca in ambele serii, desi pana la ultimul volum (aparut in Romania vreau sa zic) mereu ele se implicau, in ultima carte, ambele sunt nevoite sa astepte sa fie ajutate, desi Rose ajunge din nou pe pozitia sa de luptatoare la un moment dat. Imi place ca imbina suspansul cu umorul, ca stie sa atraga cititorul prin multe lucruri marunte cum ar fi cuvinte diferite (n-aveti idee ce incantata am fost de cuvantul „mantra” cand am dat de el in Academia Vampirilor acum cateva luni – ceva de genul „O noua jucarie”) care parca ar fi usor in antiteza adica…mantra – chestie spirituala intr-o carte despre vampiri. Si pentru felul cum contureaza personajele. Nu-i asa ca toate ne-am gandit cat de sexy e Adrian cand intra in camera cu aerul lui degajat si ca un bonus privind sarcastic si ridicand din sprancene? Sau un chip ingeresc ca al Lissei cand e speriata sau incapatanata, nu va ganditi si voi la ochii ei direct? Mie asta imi atragfe atentia din imaginea ce se formeaza in capul meu. Sau la Roman din GK, eu cand il vad (cu ochii mintii, cum zice mama :)) primul lucru la care ma gandesc e o freza din aia smechera, un fel de creasta pleostita pe-o parte care arata asa de simpla si elaborata in acelasi timp, apoi imediat imi vine in cap un botic din ala trist care e asa adorabil la baieti – fixatii d’ale mele. Apoi imi mai place faptul ca reuseste sa includa intr-o care asa multe lucruri, foarte bine mi-a prins GK la geografie si un pic la istorie :)) Parca au mai multa logica cand chiar se intampla ceva interesant, nu doar razboie inutile cum ne spune profa.

Ah, trebuia sa le pun cu liniuta…ei, asta e, acum nu m-oi apuca sa rescriu. Iar acum ma duc la somnik ca mai am un pic si dau cu capul de tastatura ca azi am muncit toata ziua la proiecte si prostii care nu i-au convenit dintr-un motiv idiot profei…femeie nebuna.

Voi ce mai ziceti?

Puuuup :* ❤

 

New cover and a miracle!!!

Hey fetelor!!! Va aduc azi coperta ultimei carti din seria Vampirii Sudului!

E frumoasa, nu? E ultima carte! Asta da miracol! Nu credeam ca autoarea are de gand sa termine cu Sookie dar iata…ceva-mi spune ca va fi un sfarsit trist…

Voi ce credeti?

Rya

P.S. Mi-am facut lista cu blogurile in sfarsit! Merci de ajutor, Lexy!

Happy Birthday, Aimee Carter!

O stiti pe Aimee Carter, nu? ei daca nu o stiti, aflati ca e o autoare a unei carti pe care abia astept sa o citesc, fac pariu ca e foarte buna! Tha Goddes Test!!! Ei bine, vreau s-o citesc pentru ca e ceva nou, sunt putine carti fantasy in care sunt implicate mai mult miturile grecesti, adica genul de carte urbam fantasy in care apar legende despre zeii din Olimp. Mi se pare foarte original, eu abia astept sa pun manuta pe ea!!! Maine e ziua autoarei, adica 19.10, dar o sa postez de azi minibiografia 🙂

AIMÉE CARTER s-a născut şi a copilărit în statul Michigan din Statele Unite, unde locuieşte şi în prezent. A început să scrie încă de la vârsta de unsprezece ani, iar prima povestire originală a compus-o patru ani mai târziu; şi de atunci nu s-a mai oprit o clipă. Primul ei roman pentru tineri,The Goddess Test, a fost publicat în 2011, iar continuarea acestuia. Goddess Interupted, în 2012

(Ce? V-am spus ca e mini! Aveti idee ce greu e sa gasesti date despre ea?!)

Nu-i asa ca au coperte frumoase? Astea sunt cartile care au adus aceasta autoare pe lista mea 🙂