Priviri peste umar

Eram in masina si priveam fix. Era una din momentele acelea cand ma lasa mama sa stau pe locul ei, in fata. Si era noapte, eram pe autostrada, eram doar noi, luminile si miscarea.

Si, Doamne, cate idei aveam. Cate cuvinte ar fi putut sa se afle aici, daca le scriam in acel moment.

Ma simteam singura, cu adevarat. Nu ca atunci cand mama are televizorul dat tare in cealalta camera, tata se plimba prin casa avand de facut 10 lucruri deodata, cand pisica se gandeste ca e momentul sa se joace cu niste clopotei. Sunt singura in camera mea si totusi sunt atatea lucruri care ma intrerup, care ma fac sa uit si care ma incarca de oboseala.

Cand scriu singura scriu pagini intregi fara sa obosesc, fara sa ma plictisesc, fara sa am grija ca cineva citeste peste umarul meu.

Cand nu sunt singura abia reusesc sa scriu aceste randuri fara sa ma intrerup si fara sa-mi fie teama ca cineva va veni sa afle ce tot fac aici. Pentru ca in familia mea nu exista ceva prea intim, ceva ce nu trebuie stiut de toti. In familia mea orice trebuie sa fie cunoscut de toata lumea si judecat de toata lumea.

Nu ma vait, doar am obosit sa ma uit peste umar, sa verific sa nu fie cineva care citeste si care judeca totul. Pentru ca nu, ei nu inteleg, ei doar cred ca e o problema si nu o inteleg si cred ca e vina mea ca nu inteleg ei. Dar voi intelegeti nu?

8 gânduri despre “Priviri peste umar

  1. Ştiu cum e… Mama a aflat de blog abia după vreo 3 luni după ce l-am ”lansat” și asta pentru că mă auzise vorbind cu B și Carro la premiere despre asta. I-am spus că nu ii dau linkul și nici să citească ce am scris. Ea, desigur, s-a simțit dată la o parte de mine, unicul ei copil care obișnuia să îi spună absolut totul. Dar nu ar fi înțeles, ar fi interpretat orice lucru, plus că mi-ar fi criticat stilul ”ca să învăț din greșeli”. Ei bine, la 14 ani (cât aveam la vremea respectivă) aveam și eu dreptul la intimitatea mea și puteam învăța singură din greșeli. Știam că scriu ca naiba și încercam să remediez problema de una singură, nu aveam nevoie de ”critici constructive”. Plus că ea are boala să interpreteze totul ”psihologic” și să găsească ”rădăcina problemei”. Tata a aflat că aveam blog abia anul ăsta pentru că mama tot menționează asta prin casă, el habar nu avea ce fac eu pe laptop :)) Părinții uită uneori că am crescut și vrem să avem și noi secretele noastre. Uneori am impresia că ar vrea să ne citească gândurile. Și apropo de ”privit peste umăr”, uneori când stau lângă mama cu laptopul în mână, are boala să se uite ce fac eu acolo. De obicei citesc pentru că pe blog nu scriu când e cineva lângă mine. Și dacă se nimerește să fie vreo scenă în carte mai deocheată, ea zice: ”Ce naiba fac ăia acolo?” de parcă eu nu am auzit de sex până la vârsta asta, iar când citesc în engleză se bagă mereu în seamă cu ceva de genul: ”Ce înseamnă cuvântul ăla/expresia aia?” Ea știe engleză, dar a învățat singură, fără profesor, și nu știe toate cuvintele (de fapt, cine le știe pe toate?). Îmi vine să îmi iau lumea-n cap! E mai ușor să scrii pentru niște persoane pe care nu le-ai cunoscut personal sau, dacă le-ai cunoscut personal, care te-ar putea înțelege pentru că sunt de aceeași vârstă.

    • Da e exact aceeaşi situaţie si la mine, iar daca incerc sa ma feresc…ca le ascund ceva, ca fac prostii ca nu am incredere în ei…găsesc ei ceva sa se supere:/ e enervant si exasperant sa stii ca judeca aI tăi un lucru/loc pe care îl pretuiestI FIINDCA e al tău si atât…

      • Da, cum aș putea avea încredere în mama să îmi citească blogul când mi-a spus acum câțiva ani că îmi citea jurnalul ”ca să vâneze greșeli de ortografie” (cică). Mai degrabă i-aș fi dat profei de română din gimnaziu să citească ca să îmi spună ce părere are și ce are trebui să schimb (deși nu am făcut-o, dacă nu pot avea încredere în mama că nu mă va judeca, cum să mai am încredere într-o persoană străină?). S-a dus vremea când mama știa absolut totul despre mine. Plus că are cumplitul nărav să povestească prietenelor ei că mă îndrăgostisem eu de X la grădiniță și că profa de mate mi-a confiscat cartea în a8a pentru că citeam în ora ei sau că băiatul Y îmi dăduse un șut în fund în a4a. Urăsc când face asta și i-am spus să nu o mai facă, dar mă ascultă? Nuuuuuuuu.

        • Hmm mama nu zice altora…dar nu înţelege, pur si simplu ea o stie pe a ei si atât, orice adaos sau schimbare e de prisos, ea stie ca ea si tot ce e diferit de ce făcea ea la varsta mea – aka blogul- e un mare subiect.de interes pe care tre sa se decidă daca il tratează cu ură sau cu bunăvoinţă si n.am de ga nd sa aflu care din ele e…dar e greu…

        • Mama chiar mă încurajează să încerc lucruri noi (care nu sunt nocive, bineînțeles), dar are ea boala să analizeze absolut tot ce spun sau scriu și de aia nu îi dau să citească. Nu îmi place să mă ascund de ea pentru că am încredere în ea, dar nu atât cât să mă las studiată la microscop :))

        • Si chiar daca incearca, nu o sa inteleaga totul pentru ca fiecare este diferit. Mai ales pentru ca este mama si nah! te stie nu o sa privesca totul ca pe o poveste, ci ca pe un jurnal. De asta i-am spus mamei sa nu citeasca, iar colegii si prietenii (in afara de B si Carro care, chiar daca erau in clasa cu mine, aveau si ele bloguri si intelegeau) habar nu aveau ca eu aveam un blog si scriam povesti fantastice. Am gasit odata un citat intr-o carte care se potrivea foarte bine cu situatia asta: „Uneori e mai usor sa-i dezvalui unui strain ceva foarte intim. Ca si cum riscul ar fi mai mic daca-ti deschizi sufletul in fata cuiva care nu te cunoaste.”

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s