Recenzie – Rosu de rubin – Kerstin Gier

rosu-de-rubin-12583

Sinospsis:

„O calatorie in timp este anuntata de obicei cu cateva minute, ore sau chiar zile inainte, prin senzatii de ameteala ce afecteaza capul, stomacul şi/sau picioarele. Primul salt in timp – numit şi saltul de initiere – are loc intre al saisprezecelea şi al saptesprezecelea an de viata al purtatorilor genei. (Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)”

Uneori poate fi o adevarata povara sa traiesti intr-o familie cu atat de multe secrete. Cel putin asa gandeste Gwendolyn, o adolescenta de saisprezece ani, pana in ziua in care se trezeste brusc in Londra secolului trecut. Atunci isi da seama ca s-ar putea ca ea insasi sa fie cel mai mare secret al familiei sale, caci a mostenit capacitatea de a calatori in timp. Ceea ce nu realizeaza ea este faptul ca n-ar trebui sa-ti permiti sa te indragostesti cand te afli prins intre doua epoci… caci asta poate complica lucrurile si mai tare. Mai ales ca nici in trecut lucrurile nu mai sunt cum erau odata…

Dragoste eterna este o trilogie palpitanta, amuzanta si plina de romantism. Urmariti aventurile tinerei Gwendolyn in volumul al doilea, Albastru de safir.

Recenzie:

Peste tot o vedeam. Pe orice site de carte, in orice librarie, la multe concursuri (pe care le-am pierdut :)) ). Practic, ma inconjurase, si eu tot nu reusisem sa o cumpar. Intr-un final, am pus manuta pe ea si a meritat.

E exact ce credeam ca ar trebui sa fie. Nu a fost o lectura care sa ma lase cu gura cascata, a fost usor predictibila dar felul autoarei de a scrie te determina sa citesti in continuare. Asta si faptul ca e o idee cat se poate de originala pentru o carte. Calatoria in timp n-am intalnit-o nicaieri pana acum si m-a fascinat. Perspectiva noua, realista si care ia in calcul atatea posibilitati e cea care aduce cele mai mari atuuri acestei carti.

Este scrisa intr-o maniera amuzanta, usoara, de scolarita, lucru benefic din moment ce Gwen are doar 16 ani (in ultima vreme citisem doar despre eroine mature, ori in ultimul an de liceu). Fiind atmosfera aceea mai lejera, subiectele grave si intriga este tratata la fel, o problema foarte mare este de fapt tratata nonsalant de fata. Si se vede clar discrepanta dintre adult si copil in momentul cand este pusa fata in fata cu realitatea si cu intreaga „echipa” menita sa o ajute.

Intre Gwen si Charlotte (verisoara ei care fusese pregatita toata viata pentru ceea ce i s-a intamplat, de fapt, lui Gwen) se vede o diferenta de maturitate. Gwen este o fata normala de 16 ani, rade cu prietenii, are discutii mai superficiale si nu are capacitati deosebite, beneficiaza doar de o cea mai buna prietena foarte dedicata – ati observat cum in toate cartile se creeaza ideea de BFF desi in realitate nu stau lucrurile chiar asa, sau nu ar trebui sa stea chiar asa? Putini sunt cei ce au un prieten asa apropiat, mi-ar placea sa vad un erou/ o eroina care sa se descurce pe cont propriu.

Charlotte are un farmec al ei, o perfectiune ce o inconjoara, desi poate ca are defectele sale, Charlotte mi se pare personajul de compatimit, i s-a luat dreptul prin nastere si nu mi s-a parut corect. A irosit 16 ani din viata ei, fara sa se apropie de oameni, invatand lucruri oarecum inutile si reguli de conduita invechite. Gwen a dus o viata normala, in umbra verisoarei sale perfecte, dar din punctul meu de vedere Charlotte este personajul chinuit aici. Gwen e invatata sa trateze lucrurile cu mai multa indiferenta iar acum este pusa intr-o situatie dificila si se descurca cu aceasta atitudine foarte bine.

Ar fi fost interesant sa aflii cu scapa fiecare din ele din acele situatii si sa vezi diferenta de abordare, dar trecand peste, Gideon mi s-a parut un stereotip. Mai ales finalul, faptul ca din a o considera „toanta” ajunge sa o sarute, asta este oarecum cliseic si daca nu ar fi fost atat de evident ca urma sa se intample acest lucru, poate ca n-ar fi devenit asa batator la ochi ca este tiparul de print calare ce salveaza printesa si in final se indragosteste iremediabil de ea.

Cam asta a fost ceea ce a „ramas” la mine din cartea asta, intriga slabuta si usoara, nimic spectaculos, per total, o poveste vesela, digerabila si placuta, perfecta pentru perioadele in care nu vrei si nu poti sa-ti incarci mintea cu ceva complex.

4

4 thoughts on “Recenzie – Rosu de rubin – Kerstin Gier

  1. Şi eu am auzit de multe ori de această carte, dar nu am avut intenţia să o citesc. Ca şi tine am văzut cartea în multe concursuri/librări şi în multe recenzii. Şi ştiu că s-a făcut şi film după ea, nu-i aşa?
    Din recenzia ta înţeleg că este o carte plăcută şi uşoară, cu acţiunea care se petrece în diferite timpuri ale lumii. În concluzie este o carte cute^^

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s