Divergent & Vampire Academy

La Vampire Academy am fost la 2 zile dupa premiere, la Divergent dupa o saptamana. (stiu ca nu conteaza dar nu aveam idee cum sa incep :)) )

Per total, mi-au placut foarte mult amandoua, actritele personajelor principale fiind foarte potrivite. Ma bucur ca s-a respectat povestea din carte, valabil pentru ambele filme

Desi, la divergent mi-au lipsit cateva detalii pe care, evident, eu le tineam minte pentru ca a fost una din favoritele mele, dar am inteles de ce le-au scos. Si asa filmul a avut 140 de minute, mult, comparativ cu Academia Vampirilor care a avut putin peste 100. Doua ore si jumatate intr-un scaun si sincer, nici nu am stiut cand au trecut.

Despre actrite, deja m-am pronuntat, foarte bune amandoua, potrivite, au avut atitudinea perfecta, mai ales ca ambele personaje erau foarte badass ( Rose, ce-i drept, avea si replici mai picante😉 deci ma bucur ca au ales bine actrita). In timp ce Four/Tobias a fost PERFECT, la Dimitri am cateva retineri, desi se potrivea descrierii din carte, parca nu a fost 100% ceea ce as fi vrut de la el, nu stiu ce i-a lipsit, dar cred ca se putea mai bine.

Efectele de la Academia Vampirilor au fost un pic cam evidente, parerea mea, dar nimic ce nu putea fi trecut cu vederea. Desi nu mi-a placut actrita care o juca pe Lisa, Cristian a fost perfect! Au fost un pic grabiti cu actiunea, le-ar fi fost de ajutor cateva minute in plus.

La Divergent, cu totul alta poveste, toti actorii mi-au fost pe plac, singura chestie neplacuta – si aici nu din vina regizorului, evident, ci din vina traducatorilor – i-aru tradus numele din Four in Patru ceea ce suna groaznic in mintea mea cand citeam :)) Efectele, decorul, scenele, totul mi s-a parut perfect, cel mai bun film facut dupa o carte pe care l-am vazut vreodata.

Mi-au placut amandoua, dar cred ca Divergent a fost mult mai bine realizat!

Abia astept filmul de la The Fault In Our Stars, in care va juca aceeasi actrita care a jucat-o pe Tris.

(Nu ma pricep la nume, din cauza asta eu nu am actori/actrite preferate, nu ii tin minte ( -.-„) shame on me )

Ati vazut aceste filme? Sunt altele pe care vreti sa le vedeti?

Astept si eu recomandari, termin curand ultimul sezon din Gossip Girl si ce ma fac daca nu gasesc filme/seriale bune ?😉

-R

P.S. o sa incerc sa pastrez „tema” fundalului blogului…o s-o fac un pic mai primavaratica😉

11 gânduri despre “Divergent & Vampire Academy

  1. Nu am văzut încă Vampire Academy, dar am fost la DIVERGENT şi mi-a plăcut mult :<4
    Hmmm…seriale bune…Les Revenantes (The Returned); American Horror Story; 2 Broke girls; Orange is the new black etc etc.

  2. La Divergent am fost cu prietenele in ziua premierei :)) A fost SUPERB! Sincer, nu ma asteptam sa respecte asa bine cartea, mai ales ca vorbim de Divergent aici, ce naiba :)) Four a fost superb, chiar m-a impresionat, la fel si Tris:) Mi-ar fi placut mai multe scene cu cei doi, si da, au lipsit unele detalii dar chiar regizorul a zis ca a fost nevoit sa scoata unele pasaje pentru ca altfel filmul ar fi durat vreo 4 ore :)) Nu ca m-as fi suparat!😀
    AV nu am vazut, sincer nu mi-a placut trailer-ul si imi este frica…😦 Nu e ceea ce asteptam dupa atatia ani de tanjit la o adaptare cinematografica….
    Btw, ai citit Allegiant?? Te rog zi ca da, am citit-o ieri si nu am cui sa ma descarc! :))

    • Of doamne nu, nici nu vreau sa o citesc pana nu apare in romana, daca pierd ceva? :O :O
      mai nu a fost rea AV efectele, cam ieftine, dar per total au fost unele chestii misto – chiar daca nu in felul in care mi le-am imaginat…adica e o perspectiva gen „mean girls” nu asa de dura si serioasa cum ar trebui da na…mie mi-a placut.
      Divergent chiar a fost foarte bun! nu cred ca am vazut o adaptare dupa carte mai buna ca asta

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s