Tipuri de sinucideri ~ Reactii :|

Poate ca am eu o problema, insa am impresia ca oamenii nu mai gandesc rational de la o vreme.

Spre exemplu doi colegi ai mei si o profesoara. Cumva, se ajunge la o discutie despre sinucideri (nu ma intrebati cum, eram la fel de pierduta cum sunteti si voi, care era scopul, nu stiu…) si aflu astfel ca din punctul de vedere al celor doi, viata e fara rost si nu e nici un motiv pentru care sa n-o  faca … moment in care te intrebi de ce n-au facut-o inca, dar ajungem si la partea asta.

Apoi profesoara, foarte revoltata, declara ca oamenii care fac asa ceva, oamenii care renunta la viata sunt doar niste lasi care isi intristeaza degeaba familia, prietenii etc. si in loc sa lupte ca toti ceilalti abandoneaza.

Serios?

Ei bine, sunt doua tipuri de persoane sinucigase: cele cu gandirea defecta – lucru de care m-am convins de la aceia doi, cei care inca au ramas la stadiul in care nu vad nimic bun pentru ei, pentru ca ei deja sunt net superiori tuturor, pentru ei nu exista nimic care sa-i multumeasca – va spun eu genul de „copil” care n-a ajuns sa aprecieze nimic din ceea ce are, care nu crede ca are ceva in viata pentru care sa lupte si care sa merite efortul. Iar aici ar trebui sa intervina parintii si sa nu-i scape din ochi pentru ca mi se pare dubios ca la 15 ani, cand nu mai esti doar un copil a carui lume e prinsa intre jocurile pe calculator si imaginatie, tu sa vorbesti asa de liber de o chestiune serioasa. Asta e prostie, pentru ca pe unii oameni ii afecteaza lucrul asta, pentru unii e un subiect serios si dureros, iar ei il tratau ce pe un fleac.

Iar apoi sunt cei care chiar au motive. Cei care inteleg ce inseamna asta si totusi o iau in considerare pentru ca ei chiar sufera. Aceia nu trebuie condamnati si ajutati. Trebuie sa faci diferenta intre aceste doua „tipuri” de oameni, daca aceia doi raman asa pana intr-a 12-a atunci eu ma indoiesc de sanatatea lor mintala destul de mult, in timp ce o persoana care intr-adevar sufera are nevoie de ajutor, dar nu de un psiholog sau vreun spital, ci de oameni care sa le fie aproape.

Iar apoi, revenind la profesoara. Nu poti condamna o persoana fiindca nu a putut sa suporte presiuni sau lucruri care i s-au intamplat. E ca si cum ai fi condamnat pentru faptul ca te-ai impiedicat, n-ai facut-o fiindca ai vrut, s-a intamplat fiindca ceva ti-a stat in cale. Nu am mai mult de spus, doar ca ar trebui sa faci diferenta intre tipurile de oameni: nu toti suntem la fel de puternici, nu toti facem fata problemelor cum o fac altii, nu toti pot lupta – nu inseamna ca sunt lasi. Si mai sunt si cei la care trebuie sa te intrebi daca nu cumva au probleme mentale.

Inainte sa spuneti ceva, colegii aceia doi par cam „ramasi in urma” la ceea ce inseamna maturitatea, nu inteleg cand ar trebui sa taca si cand nu, spun lucruri care „nu se spun” de fata cu toata lumea. In locul parintilor lor as fi mai ingrijorata de asta decat de note – dar se pare ca la ei e tocmai invers.

______________________________________________________

Inca ceva, e primul post pe care reusesc sa-l duc la capat saptamana asta, iar asta m-a speriat si stiu si de ce nu reusesc sa scriu nimic pana la capat. Am inceput cateva one-shot-uri si n-am reusit sa le termin pe niciunul, iar asta pentru ca sunt de dragoste si in momentul asta numai sa-mi fac sperante nu-mi mai trebuie…O sa revin cu un post de la bal😉

~Rya

 

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s