Imagini depresive, evadari si ganduri

Bine mai, o sa-mi ziceti ca sunt paralela cu domeniul pe care mi l-am ales, paralela cu tot ce am fost pana acum. Dar, din moment ce s-au imbunatatit considerabil lucrurile la mine in clasa, imi permit sa fac niste remarci (asta si pentru ca n-am teme sau materii la care sa ma stresez maine, fiind profil uman chimia, fizica si matematica de maine poa’ sa se bage undeva)

Stiti bine ca am tumblr. Imi place tumblr, sunt o groaza de lucruri frumoase, de lucruri superbe si de citate nemaipomenite. Dar, toate astea sunt absolut okay cand par desprinse dintr-o carte (personal, am blogurile mele preferate de tumblr de care vorbesc aici, daca le vrea cineva, JUST ASK😀 ) nu si cand apar peste tot de parca ar fi parte din viata tuturor.

Daca va intrebati, nu, nu scriu asta pentru ca n-am despre ce scrie, ci pentru ca mi-a atras atentia si cred ca daca ceva ma intereseaza pot sa scriu aici…nu?😀

Oricum, vreau si eu sa stiu cate dintre voi chiar ati fi scris lucruri gen „chiar daca scoala a inceput, eu tot cu gandul la el sunt” … imi cer scuze daca n-am dreptate, dar mie clar nu mi s-a intamplat sa gasesc un baiat asa de minunat incat sa nu-mi pot lua gandul de la el ( Damon, Jace, Will, Adrian si restul nu se pun, clar?! ) deci vreau sa stiu daca are sau nu sens sa postezi lucruri de genul asta cand, de fapt, sunt pur si simplu povesti. Sau vreau sa stiu daca n-am dreptate si sunt eu vreo anomalie, sau baietii intalniti de mine nu-s cum trebuiesi voi ati trait o chestie d’asta. Adica stiu ca multe lucruri te pot intoarce pe dos si sa iti ia gandul de la viata de zi cu zi dar nu cred ca un baiat poate sa te orbeasca atat de mult.

Si revenind la viata de zi cu zi, voi cum evadati? Adica, atunci cand sunteti chiar la pamant, tristi, aveti impresia ca nimic nu merge bine si totul e aiurea, ce va ajuta?

Am invatat de curand ca nu ma ajuta sa citesc. Deloc. Nu mai vad cititul ca pe o evadare ci ca pe un repaus, o relaxare dar a incetat sa imi ia gandul de la probleme – uneori aduce altele, uneori nu. Daca e o carte buna, sigur imi va aduce alte probleme. Cititul imi da mult de gandit, iar atunci cand esti suparat, tot ce gandesti ajunge intr-un fel sau altul la supararile tale. Stiti voi, „toate drumurile duc la Roma” asa e si cand ceva iti da de gandit. Faptul ca esti preocupat de altceva iti da o perspectiva mai sumbra si te aduce din nou si din nou la acelasi lucru.

Eu in ultimele zile m-am refugiat in muzica ce n-are nici o legatura cu situatia actuala, ceea ce nu ma lasa sa ma gandesc la ceva ce sa-mi faca si mai rau. Iar eu cand sunt trista chiar AM probleme, cu nervii, cu somnul si cu durerile de stomac, de parca se strange pur si simplu si se inoada si se rosteste in mine de mahnire, ceea ce stiu foarte clar ca nu e in regula.

Deci mie imi trebuie o evadare, nu am mai gasit asa ceva din clasa a saptea cand terminam 3 anime-uri pe spatamana pentru ca ma tineau departe de problemele mele, am mai avut asa ceva intr-a 6-a cu Twilight, pe care o citisem de atatea ori ca parca ma desprindea de realitate – mama isi pusese problema ca nu mai fac diferenta intre realitate si fictiune, dar slava cerului, stiam ca nu e real doar ca imi doream sa fie – nu destul de mult cat sa cred ca e, totusi.

Intrebarile mele sunt: voi cum va retrageti dintre problemele de zi cu zi fara sa treceti prin stresul acela ca al meu si voi ati trait vreodata fericirea sau tristetea aceea pura din cauza unui baiat?

6 gânduri despre “Imagini depresive, evadari si ganduri

  1. De obicei ma descarc prin scris, dar daca nu am dispozitie ascult muzica sau imi gasesc ceva de treaba cat sa imi tina mintea ocupata. Mai ales acum cu scoala – clasa a x a nu e DELOC asa cum ma asteptam :(( – cand am dat peste o turma de ciudati si nebuni – in sensul rau, foarte rau al cuvantului – de colegi si profi, nici nu mai stiu cand ajung acasa si pic in pat.
    Nu, nu am intalnit asa ceva. Cum ziceai si tu, asta daca cei din carti nu se pun🙂 Am intalnit baieti draguti, baieti simpatici, baieti cu care ma inteleg super bine dar nu am dat peste genul de tip care sa iasa in evidenta si care literalmente sa imi de-a lumea peste cap. Dar mai stii, orice e posibil🙂

    • oh, la mine ti-am zis s-a cam rezolvat, ma simt tare bine in noua clasa si in liceu in general😀 imi pare rau de tine…si venind vorba de baieti acum cred ca joc in partea ailalta…incep sa scriu lucruri depresive la randul meu, prietena mea e acum cu baiatul de care imi placea mie…dupa ce eram destul de sigura ca o sa fie chiar bine s.a.m.d. a inceput ea sa vb cu el si gata… si stia ca-mi place deci iti dai seama cum ma uit acuma la ei…😦 scz trebuia sa zic cuiva

  2. La partea cu baiatul si datul peste cap stii bine ca sunt paralel asa ca nu mai are rost sa scriu despre ea.
    Eu una cand sunt trista il duc pe Mailo afara la plimbare,nu conteaza daca s-a innoptat sau e 5 dimineata,ar mai fi alternativa muzica,dar daca nu o alegi cum trebuie te baga intr-o depresie si mai mare (I know it) si desigur,o baie fierbinte cu spuma si muzica de la radio (eu am radio incorporat in cabina de dus cu cada asa ca na…😀 ) Pe mine chiar ma relaxeaza si o cana de ceai/cafea/ciocolata fierbinte cu piscoturi/biscuiti glazurati/bezele.Imi place sa si dorm sau macar sa stau in pat si sa ma uit…pe tavan sau afara cand ploua.

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s