His smile…

In fiecare seara era acolo. Normal ca era, acolo lucra!
Iar ea ii zambea timid cand trecea pe langa el uitand pentru cateva clipe ca avea in mana o cana cu cafea fierbinte pana ce simtea caldura ei pe degete si era nevoita sa-si retraga privirea de la chipul lui si sa-si stearga zambetul angelic de pe chip. Ea trecea si il privea de fiecare data, chiar daca el era prea ocupat sa o poata vedea, ea ii zambea indiferent cat de suparata, nervoasa sau grabita era. Cand el avea treaba isi potrivea pasul astfel incat el sa aiba timp sa se intoarca spre ea si cand nu reusea, nu ii acordase destul de mult timp sa o poata vedea, ea parasea restaurantul cu tristete in ochi si incerca sa nu se mai gandeasca la el. Il va vedea oricum seara urmatoare.

Iar el, cand o vedea zambindu-i ii raspundea cu cel mai cald si dulce suras al lui, un zambet care o facea sa se intrebe ce vazuse atata timp la indivii duri si cu ochi incrancenati. Se aseza mereu la mesele lui, iar el venea chiar ma repede decat trebuia si o astepta pe ea sa termine inainte sa ia ce era pe masa si isi zambeau din nou, uitand chiar de cei care mai erau la masa. Pana si ceilalti colegi ai lui le zambeau cunoscator atat lui cat si ei. El scapa uneori si cani sau tacamuri cu ochii la ea, iar ea ii zambea stramb nevrand sa se amageasca cu gandul ca ea ar fi cauza greselii lui si in acelasi timp dorindu-si sa fie…

Si totusi la ce sa speri?Ce se poate infiripa intre o pustoaica ce a crescut nu chiar in lux dar nici chiar departe de acesta si un baiat ce muncea mult pentru banii sai? In seara aceea lacrimile incercau sa-i paraseasca ochii caprui cu irizatii verzi si ii faceau sa sclipeasca copilareste dar ei ascundeau o tristete adanca. Era ultima lor seara si nu-l putea vedea pentru ultima data. Nu se afla in zona lui, nici macar nu-l vedea de acolo. Se plimbase prin acea parte o data si reusi sa priveasca acei ochi negrii veseli si acel zambet senin daruit doar ei, o singura data. Tristetea o invalui dar ii raspunse cu un zambet fals. El nu stia ca a doua zi nu o va mai revedea…Nu avea sa-i spuna, era strain, vorbisera doar o data, cu greu putand fi numita aceea o conversatie, chinuindu-se amandoi sa se faca intelesi.

Iar a doua zi, ea privea pierduta, ascultand o melodie trista in masina si cu un singur gand in minte: EI ii zambise in felul ala si nu altei fete. Ramasese cu acel gand mangaietor si cu intrebarea ce o va bantui toata viata…”Ce-ar fi fost daca…?”

Il chema Valentin. Nume predestinat?

5 gânduri despre “His smile…

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s