Incredere

BTW, mesaj publicitar: Ne cerem scuze pentru intarzierile datorate scolii, promitem sa incercam sa scriem mai des si sa mai furam din timpul scolii. *Cine, naiba, da 9 la fizica cand nu faci nimic si dupa mai baga si 6 probleme tema? Viata e nedreapta, fac pariu ca daca ma asculta pe mine ma aleg cu 8! *

Ne cerem scuze pentru intrerupere.

Astazi vom aborda un subiect diferit fata de …bine, prea protocolar, revin la stilul meu🙂 Ok, m-am decis sa fac un post din ala despre nimic si totusi despre ceva si cum nu voiam sa va mai povestesc de ce carte citesc (niciuna, school kills me!!! Heeelp!) sau ce-am mai pregatit pentru voi (BTW se apropie ziua! Se apropie ziua! Battle of crushes! Postarea e terminata de vreo luna si e atat de adorabilicioasa) si am ajuns aici si am reflectat, in bratele ursului meu gigantic de plus (in lipsa de altcineva sa te ia in brate si sa te consoleze, el e perfect!), pentru ca n-am curajul sa spun altcuiva cu voce tare ce ma sperie.

Am trait tot timpul cu ideea ca nu e bine sa fii speriat si mi-am spus ca n-am voie sa fiu. Insa a crescut in mine, m-a acaparat pana in momentul cand am realizat ca mi-e frica sa deschid gura in fata cuiva, ca sunt mult mai agresiva si mult mai libera cand scriu, ca am sute de caiete pe care scriu ce simt sau ce cred si ca daca acele cuvinte ar ajunge vreodata la urechile altora m-ar cataloga instantaneu ca fiinta  speriata si trista ce incerc s-o distrug sau dimpotriva, ca as fi vreo nerusinata care nu stie sa-si autocenzureze propriile ganduri. Sufletelul amarat inchis intre acele pagini a fost terifiat de aceasta optiune si asta mi-a aprins mie beculetul. Nu mi-e frica sa zic acele lucruri, nu mi-e frica sa le admit, imi dau seama ca sunt speriata, sunt trista sau furioasa insa mi-e prea teama sa spun cuiva, pentru ca s-ar putea ca acel cineva sa ma judece. Si asta face toata lumea. Am prea putina incredere in mine sa infrunt lumea care judeca, prefer sa nu-i fac sa judece, nu ma refer la straini. Ma refer la oameni cu care ma intalnesc zi de zi, cu care petrec mult timp si la relatiile cu ei care s-ar putea face praf din faptul ca judeca. Am admirat anumiti oameni mereu, orice spuneau ei, cineva ii asculta si ii credea pe cuvant, nu le lua replica in ras si nici nu indrazneau sa le spuna ce credeau fara sa fie siguri ca e ceva demn de luat in seama. Nu vreau sa mai fiu una din cei ce doar asculta, vreau sa fiu parte din acei anumiti oameni care sunt atat de increzatori incat ii fac si pe ceilalti sa ii sustina. Vreau sa fiu si cineva in care oamenii isi puna increderea, vreau sa fiu de incredere. Vreau ca toti ceilalti sa stie ca se pot baza pe mine, pentru ca se pot baza pe mine, insa vreau s-o stie fara sa se bazeze prea mult pe mine. Sa nu se hotarasca deodata ca sunt atat de „de incredere” incat sa ma lase sa fac totul eu ca sa fie sigur ca e bine. Insa vreau si sa am incredere in altii pentru ca daca mi s-a intamplat sa fiu prea de incredere, sa am incredere in altii mi-e foarte greu. Am incredere pentru lucruri mici, dar n-am incredintat niciodata nimanui prea multe lucruri de facut sau de pastrat. Mi-e frica sa am incredere, mi-e frica sa dau tuturor orbeste din increderea mea deci poate e mai bine sa n-o dau deloc.

Increderea e diferita in functie de cine si cui o incredinteaza.

Sa-ti lipseasca increderea in tine e, probabil, un handicap imens. Sa nu poti fi sigur pe tine cand spui ceva e o slabiciune pe care rivalii nu o trec niciodata cu vederea si pe care o exploateaza mai mult decat oricare altele. Increderea slabeste cu timpul, ne aducem toti aminte cate lucruri spuneam cand eram mici, cat curaj aveam sa le spunem chiar cand nu aveau nicio noima. Apoi am crescut si am fost limitati de greseli. Pe unii nu-i afecteaza, pe altii da. Pe acestia orice mica gresala ii face sa simta ca nu sunt destul de buni si ii face sa se gandeasca de mai multe ori daca sa zica sau nu ceea ce gandesc, pana ce pierd ocazia.

Apoi sunt acei oameni care ajuta, care incearca sa fie draguti pur si simplu sau doar sa faca totul cat pot de bine si cei din jur vad si se hotarasc ca face destul de bine cat sa acopere si partea lor de munca. Ei profita si acela care munceste realizeaza asta insa nu spune nimic, sau daca spune nu este luat in serios.

Si apoi e increderea pe care o ai in altii. Aceea care e construita pe prietenii solide cand esti copil, pe care o poti pierde usor.

Conteaza doar dozajul in care le ai pe fiecare. Ce credeti? eu zic ca am prea mult din a doua si prea putin din restul, la voi?

444

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s