Kelley Armstrong

KELLEY ARMSTRONG este autoarea seriei de succes Women of the Otherworld, devenit bestseller New York Times. Kelley istoriseşte poveşti încă dinainte de a învăţa să scrie. Primele ei încercări aşternute pe hârtie s-au dovedit însă dezastruoase. Dacă i se cerea să scrie o poveste despre fetiţe şi păpuşi, în istorisirea ei apăreau în mod invariabil fete transformate în stafii şi păpuşi malefice, spre groaza şi disperarea profesorilor ei. Dar toate eforturile de a o convinge să creeze poveşti ,,normale? au eşuat. Astăzi, ea continuă să urzească poveşti cu stafii şi demoni şi vârcolaci, din locul special în care scrie, aflat în pivniţa casei. INVOCAREA este primul roman pentru adolescenţi scris de Kelley şi totodată primul volum din seria Forţele Răului Absolut.

Toate stim seria Fortele Raului Absolut, nu? Ei bine (desi am fost suparata ca nu a ales protagonista baiatul pe care-l voiam eu), mi-a placut foarte mult aceasta serie, pe care am pus labutele abia prin iulie anul trecut (format mic, nu cele cartonate), insa cel mai mult mi-a placut ca era originala (mai ales ca am citit dupa aceea Nu plange sub clar de luna care mi s-a parut super-cliseic), erau lucruri pe care nu le intalneai peste tot deci o admir ca nu s-a lasat prada variantei mai usoare: vampirii, care i-ar fi adus atata publicitate.

O sa revin cu profilurile personajelor din Din vina mortilor🙂

444

2 gânduri despre “Kelley Armstrong

Deci...ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s